7

Gheorghe GROZAV

ROMÂNIA

2013 * Brazil 2014 World Cup Qualifiers * home shirt

technical sponsor: Adidas

✪ Despre jucător

Gheorghe Grozav a început fotbalul la Alba-Iulia de unde a plecat surprinzător la Standard Liege. După doar 15 meciuri în primul sezon, a fost împrumutat înapoi în țară la Universitatea Cluj. În 2012-2013 a reușit tranferul la Petrolul Ploiești, unde a avut și cel mai bun an din carieră (10 goluri în 36 de partide), înainte să devină un globetrotter: Terek Groznîi, Dinamo (împrumut), Kardemir Karabukspor, Bursaspor, din nou Dinamo și în prezent Kisvarda din Ungaria.

Pentru echipa națională a jucat momentan de 28 de ori, marcând de 5 de ori.

✪ Povestea tricoului

Tricou Adidas cu patch-uri de “FIFA WC 2014 Qualifiers” și “My game is fair play” și detaliile meciului în care a fost purtat, deplasarea din Andorra (11 octombrie 2013) câștigat cu 4-0, goluri marcate de Claudiu Keșeru, Bogdan Stancu, Gabriel Torje și Costin Lazăr.

În 2013, România era la capătul grupei de calificare pentru Campionatul Mondial din 2014 din Brazilia. Fusese repartizată într-o grupă dificilă cu Olanda, Ungaria, Turcia, Estonia și Andorra. Naționala a reușit să termine pe locul 2 și să ocupe locul de baraj, însă a pierdut calificarea după dubla cu Grecia (1-3 și 1-1).