16
Adrian VÎLCEA ![]()
Steaua Bucureşti ![]()
2017-2018 * away shirt
technical sponsor: Joma
✪ Despre jucător
Adrian Vîlcea a început fotbalul la Școala de Fotbal „Gică Popescu” din Craiova înainte să ajungă la cea mai mare academie din țară, la Viitorul Constanța, echipa lui Hagi. De acolo ajunge la Steaua, unde joacă în primele două sezoane de Liga a 4-a.
Din păcate, remanierea de după eșecul calificării la barajul de promovare îl afectează și pe el, nefiind păstrat în lot de către Oprița. Își trece totuși cu roș-albaștrii în palmares câștigarea Cupei României, faza municipală pe București, la sfârșitul sezonului 2018-2019.


✪ Povestea tricoului
Tricou Joma pentru meciurile de deplasare folosit în doar trei meciuri amicale, (2-3 cu Înfrățirea Harman, 7-1 cu Textila Prejmer și 9-0 cu Unirea Izvoarele Giurgiu), apoi BetArena se alătură echipei ca sponsor (începând cu etapa a 5-a), iar pe tricourile de joc regăsim și Asociația Steliștilor 1947 ca sponsor pe umăr, iar în retur apare și sigla centenarului pe piept.
Modelul fără sponsor este folosit mai departe în sezon de către echipa U19 participantă la Liga Elitelor.
2017-2018 este primul sezon de Liga a 4-a după reînființarea secției de fotbal. Steaua are ca singur adversar real pentru promovare Academia Rapid, echipă puternic sprijinită politic, ce își schimbă denumirea în timpul competiției, intră în play-off fără CIS propriu și folosește jucători plătiți de o altă societate, ca să enumerăm doar câteva din regulamentele încălcate.
În tur, în Giulești, meciul se termină 1-1, deși Steaua domină de la un capăt la altul. În retur, se joacă pe Arena Națională, unde Steaua doboară recordul de asistență pentru un meci al unei echipe de club, dar roș-albaștrii pierd cu 1-3. Lupta decisivă pentru promovare se dă meciul al treilea din Play-off, giuleștenii impunându-se din nou, cu 2-0.
Și în finala Cupei României, faza municipală pe București, în finală se întâlnesc tot Steaua și Academia Rapid, ultimii câștigând cu 3-1 trofeul și dreptul de a participa în următoarea ediție a fazei naționale a Cupei.