16

George BAN Flag of Romania.svg

Steaua Bucureşti Flag of Romania.svg

2019-2020 * away shirt

technical sponsor: Joma

✪ Despre jucător

George Ban a început fotbalul la Academia Argeș Pitești și școala de fotbal Dănuț Coman, de unde a fost selecționat chiar și la naționala României Under 15. La Steaua a ajuns în urmă cu doi ani împreună cu colegii lui de la Pitești, Andrei Oreviceanu, Rareș Popa și Mario Gândac, el urmând să devină unul din titularii echipei care participa în Liga Elitelor și făcea apoi pasul la echipa mare, alături de Adi Ilie sau Vlad Nițu.

✪ Povestea tricoului

Tricou Joma model de deplasare, primit chiar de la jucător. Deși nu a fost folosit în niciun meci oficial sau amical, tricoul este de joc și inscripționat cu numele jucătorului, făcând parte dintr-o serie limitată, primită de la club de componenții echipei la început de sezon.

Pentru al treilea sezon de Liga a 4-a, la echipă este numit Daniel Oprița (ajutat de Iulian Miu), care schimbă complet strategia, aducând jucători cu experiență din ligile superioare. Acest lucru se vede pe teren, Steaua obținând victorii pe linie în campionat și Cupa României, faza municipală. Chiar și în Cupa României, faza națională, Steaua ajunge până aproape de șaisprezecimi, fiind eliminată de divizionara secundă Concordia Chiajna în prelungiri.

Campionatul este întrerupt din cauza pandemiei de COVID-19, iar Steaua este în cele din urmă desemnată câștigătoarea Ligii a 4-a și a Cupei României pe București, participând la barajul în trei pentru promovare, unde învinge fără drept de apel Argeșul Mihăilești (8-1) și Bărăganul Ciulnița (6-0).