7

Adrian ILIE Flag of Romania.svg

STEAUA BUCUREȘTI Flag of Romania.svg

7 iunie 2022 * aniversare 75 ani de la înființare

financial sponsors: Get’s BetAustrotherm, Pro Activ, One United Properties

✪ Despre jucător

Crescut la Electroputere Craiova, Adi Ilie devine un star odată cu transferul la Steaua în 1993, pentru care joacă 3 ani, fiind decisiv în fiecare an în victoriile din preliminariile Champions League (Servette Geneva, Casino Salzburg și Club Brugges) care îi permit roș-albaștrilor să evolueze în grupele competiției.

Urmează transferul la Galatasaray, unde îl are ca servant pe Gică Hagi, la fel ca la naționala, ceea ce îl propulsează în scurt timp la Valencia, unde devine “Cobra” și joacă două finale de Liga Campionilor, ambele pierdute. Din păcate, cariera îi e presărată de accidentări, ceea ce îl face sa plece de la Valencia către Alaves, apoi Beșiktaș Istanbul și FC Zurich.

Golgeter înăscut, izbutește și 13 goluri în cele 55 de apariții la echipa națională pentru care joacă la turneele de Campionat European din 1996 și 2000, dar bineînțeles și la Cupa Mondială din 1998, unde marchează golul competiției împotriva Columbiei.

De-a lungul carierei, Adi Ilie a fost triplu campion al României (1994, 1995, 1996), câștigător al Cupei (1996) și dublu câștigător al Supercupei (1994, 1995), toate cu Steaua, apoi dublu campion și câștigător al Supercupei Turciei (1997, 1998, respectiv 1997) cu Galata, campion al Spaniei (2002), al Cupei Regelui și al Supercupei Spaniei (ambele în 1999) și câștigător de Cupe UEFA Intertoto (1998) cu Valencia și de asemenea câștigător al Cupei Elveției în 2005. Palmares încununat de succes pentru un atacant de rasă!

✪ Povestea tricoului

Tricou Joma cu numărul 7, purtat de Adrian Ilie în timpul meciului de la eveniment, imprimat cu sigla aniversară Steaua 75 și sponsorii Get’s Bet pe piept, Austrotherm și Pro Activ pe cei doi umeri, One United Properties pe spate deasupra numărului.

Inițial, tricoul cu 7 fusese bineînțeles rezervat pentru legenda Marius Lăcătuș, însă Fiara a rămas doar pe bancă din cauză unor probleme medicale.

Cu ocazia aniversării a 75 ani de la înființarea clubului, CSA Steaua București a disputat o partidă amicală împotriva unei selecționate a României, meci încheiat cu scorul de 2-2.

Din echipa roș-albastră au făcut parte: Zoltan Ritli, Dumitru Stîngaciu, George Ogăraru, Iulian Miu, Adrian Bumbescu, Sorin Ghionea, Mirel Rădoi, Adrian Ilie, Iosif Rotariu, Ilie Stan, Dorin Goian, Vivi Răchită, Dennis Șerban, Costel Gâlcă, Cristi Ciocoiu, Gabi Boștină. Daniel Oprița și Mihail Majearu. Pe bancă au luat loc Anghel Iordănescu și Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu fiind de asemenea invitat special.

De partea tricolorilor au onorat invitația Dumitru Stîngaciu, Florin Prunea, Cristi Dulca, Florentin Petre, Ioan Ovidiu Sabău, Viorel Moldovan, Ciprian Marica, Florin Cernat, Adrian Iencsi, Sorin Ghionea, Emil Săndoi, Paul Codrea, Andrei Cristea, Nicolae Dică, Ionel Dănciulescu, Gabi Popescu, Daniel Pancu și Cătălin Munteanu.